Biografia lui Maximilien de Robespierre

Rezumat

Maximilien de Robespierre s-a născut pe 6 mai 1758, în Arras, Franța. El a fost un lider jacobin radical și una dintre figurile principale din Revoluția Franceză. În ultimele luni din 1793 a ajuns să domine Comitetul pentru siguranță publică, organul principal al guvernului revoluționar în timpul domniei terorii, dar în 1794 a fost răsturnat și ghilotinat.

Tinerețe

Maximilien Marie Isidore de Robespierre s-a născut la Arras, Franța, pe 6 mai 1758, cel mai în vârstă din patru copii. Mama lui a murit când avea 6 ani, iar tatăl său a părăsit familia la scurt timp. Copiii au fost crescuți de bunicii lor materni. Tânărul Maximilien a fost educat la Paris, absolvind liceul Louis-le-Grand și obținând o diplomă de drept în 1781. A practicat dreptul la Arras, ceea ce i-a oferit un venit confortabil.

Intrarea în serviciul public

Robespierre a preluat curând un rol public, cerând schimbări politice în monarhia franceză. A devenit un devot al filozofului social Jean-Jacques Rousseau, intrigat de ideea unui om virtuos care stă singur însoțit doar de conștiința sa. El a câștigat o reputație pentru apărarea celor mai săraci din societate și a câștigat porecla de "incoruptibil" pentru respectarea sa la valori morale stricte.

La 30 de ani, Robespierre a fost ales în statul general al legislativului francez. El a devenit din ce în ce mai popular cu oamenii pentru atacurile sale asupra monarhiei franceze și pentru susținerea reformelor democratice. El s-a opus și pedepsei cu moartea și sclaviei. Unii dintre colegii săi au văzut că refuzul său de a face compromisuri și poziția sa rigidă împotriva oricărei autorități este extrem de nepractic. După un timp, a părăsit legislativul pentru a-și împinge agenda în afara guvernului.

Revoluționar sau nebun?

În aprilie 1789, Robespierre a fost ales președinte al puternicei facțiuni politice jacobine. Un an mai târziu, a participat la redactarea Declarației drepturilor omului și cetățeanului, fundamentul constituției franceze. Când Parisul s-a ridicat împotriva regelui Ludovic al XVI-lea în august 1792, Robespierre a fost ales pentru a conduce delegația de la Paris la noua convenție națională. În decembrie a acelui an, el a argumentat cu succes pentru executarea regelui și a continuat să încurajeze mulțimile să se ridice împotriva aristocrației.

La 27 iulie 1793, Maximilien Robespierre a fost ales în Comitetul Securității Publice, format pentru a supraveghea guvernul cu control dictatorial virtual. Față de presiuni atât din exterior, cât și din interior, guvernul revoluționar a instituit Regatul Terorii în septembrie. În următoarele 11 luni, 300.000 de dușmani suspecți ai Revoluției au fost arestați și peste 17.000 au fost executați, majoritatea prin ghilotină. În orgia vărsării de sânge, Robespierre a fost capabil să elimine mulți dintre adversarii săi politici.

Aparent intoxicat cu puterea asupra vieții și a morții, Robespierre a cerut mai multe curățări și execuții. Până în vara anului 1794, mulți din guvernul revoluționar au început să pună la îndoială motivele sale, întrucât țara nu mai era amenințată de dușmani din afară. O coaliție penibilă de moderați și revoluționari s-a format pentru a se opune lui Robespierre și adepților săi.

La 27 iulie 1794, Robespierre și mulți dintre aliații săi au fost arestați și duși la închisoare. El a reușit să scape cu ajutorul unui temnic simpatic și s-a ascuns în Hôtel de Ville (Primăria) din Paris. Când a primit cuvântul că Convenția Națională l-a declarat un haiduc, a încercat să se sinucidă, dar nu a reușit decât să-i rănească maxilarul. La scurt timp, trupele de la Convenția Națională au luat cu asalt clădirea și au confiscat și arestat Robespierre și adepții săi. A doua zi, el și 21 dintre aliații săi au fost executați la ghilotină.

Urmări ironice

După lovitură de stat, Comitetul Securității Publice și-a pierdut credibilitatea, iar Revoluția Franceză a devenit distinct mai puțin radicală. Franța a văzut întoarcerea valorilor burgheze, corupția și eșecul militar suplimentar. În 1799, o lovitură de stat militară condusă de Napoleon Bonaparte a răsturnat directorul și l-a stabilit ca prim consul, cu puteri dictatoriale. În 1804, Napoleon s-a proclamat împărat al Franței.